luni, 24 mai 2010

Noua perspectiva asupra Pamantului Aspectele economice ale Pamantului

Va prezint aici date si conexiuni din lumea noastra materiala, impartasite prin Steve Rother , pentru a invata impreuna cum vom face afaceri si vom trai in deceniile urmatoare :

"15 aprilie 2010
~ O noua rotatie a Pamantului ~ Noua perspectiva asupra Pamantului


Va vizitam astazi pentru a va spune despre ceea ce se intampla pe planeta Pamant. In primul rand vrem sa va spunem, dragilor, ca deja ati schimbat viitorul planetei. Ati transmutat deja conceptul de cel mai inalt potential, omenirea nu mai este limitata de ceea ce numeati voi pana acum potentialul vostru cel mai inalt. Exista acum ocazii de a gasi pasiunea, in modalitati pe care pana numai le visati ca fiind posibile. Fiecare dintre voi a venit cu o parte de Acasa de care aveati nevoie aici – ca parte a acestui imens puzzle care se compune in scopul crearii „Acasa” pe Pamant.
Unii dintre voi cred ca nu aveti nimic. Ce ati putea voi avea, altceva decat s-a spus si s-a facut deja? Fiecare dintre voi detine o piesa unica a acelui puzzle si chiar acum este nevoie de toate piesele. Cu toate acestea, lucrurile se complica. Nu numai voi sunteti cei aflati in tranzitie si care evolueaza foarte repede – ci si Pamantul.

Majoritatea schimbarilor care au avut deja loc au pus in miscare anumite lucruri care va vor afecta pe toti in urmatorii 100 – 200 de ani. Deci, sa va explicam putin ce urmeaza sa se intample in cateva domenii si in ce mod va va afecta pe fiecare dintre voi, in mod direct. Sa ne intoarcem cu cateva saptamani in urma si sa discutam despre cutremurul din Chile, care a fost unul dintre cele mai puternice din acest mileniu. Nu numai ca a schimbat fata Pamantului, dar a miscat mai mult decat stiti, confirmand de fapt anumite predictii anterioare. Una dintre aceste transformari este aceea ca ceasurile atomice de pe Pamant vor avea in curand nevoie de reglaje constante. Ceasul vostru atomic nu mai este precis, pe planeta Pamant.

Pamantul interior creste

Nucleul Pamantului este compus din ceea ce voi numiti metal. Este, in realitate, un nucleu din otel. Nivelul urmator, care reprezinta de fapt o mare parte a Pamantului, este constituit din ceea ce voi numiti metal topit sau lichid. Acest metal lichid i-a permis intotdeauna interiorului planetei sa se miste cu o viteza diferita de cea a exteriorului planetei. Chiar daca interiorul planetei se misca deja mai repede decat restul planetei, in ultima vreme, miscarea aceasta s-a accelerat. S-ar putea spune chiar ca interiorul Pamantului trage restul planetei pe orbita sa. Acest lucru este cunoscut de foarte mult timp. Oricum, ceea ce vrem sa va spunem este ca aceasta energie se schimba si ca s-a accelerat. Oamenii vostri de stiinta nu sunt inca de acord cu asta, dar va vom explica cu ce sunt si cu ce nu sunt ei de acord. Nu au descoperit inca adevarul acestui fapt, dar noi va spunem ca este absolut adevarat.

Celalalt lucru care se intampla este ca aceasta minge din metal topit a crescut. Atunci cand atinge un anumit nivel, loveste zone de goluri de aer – goluri formate datorita activitatii vulcanice. Aceasta este ceea ce incepeti sa vedeti sub forma eruptiei Inelului de Foc. Vor urma mult mai multe. Veti vedea activitate in mijlocul Pacificului. Veti mai vedea activitate si in Oceanul Atlantic, dar mai putina de data aceasta. Acestea constituie elemente declansatoare si sunt lucruri despre care am vorbit multa vreme in urma. Acum ele se intampla si lumea voastra se schimba, in mod regulat.

Noi modele umane

Intelegeti dragilor ca va aflati intr-un punct similar celui disparitiei dinozaurilor de pe planeta – dar acest lucru nu se va intampla cu oamenii. Se intampla doua lucruri pe Pamant: planeta se schimba pentru a gazdui o vibratie mai inalta – nu numai a ei, ci si a oamenilor, animalelor si a tuturor celorlalte lucruri. Intergul joc se schimba, pentru ca sa poata incepe un nou joc, la o vibratie mai inalta. In al doilea rand, structurile voastre fizice – corpurile voastre –se rebranseaza, se schimba astfel incat sa puteti purta mai mult din propria Lumina si din Sinele superior.

Acum, numai o mica parte din Sinele superior este gazduita in corp, pentru o perioada limitata de timp, pe care voi o numiti viata. Literalmente, este vorba numai despre o bucatica... este usor pentru voi sa intelegeti ca aveti un Sine superior si 11 aspecte pe Pamant. Asadar, 11 parti din Sinele vostru superior intra in fiecare dintre aspecte. Oricum, cea mai mare parte a sinelui vostru superior nu incape in aceste aspecte, chiar daca le luam pe toate la un loc. Aici intervine schimbarea. Veti fi capabili acum sa purtati mai multa Lumina decat inainte, in corpul vostru fizic, fara sa trebuiasca sa mergeti Acasa si fara sa fie nevoie ca rasa umana sa dispara de pe Pamant.

Veti trece prin aceasta evolutie, in timp ce stati, mergeti, vorbiti, dormiti si iubiti pe planeta Pamant. Asa ceva nu s-a mai facut pana acum. Acesta este motivul pentru care toti ochii universului sunt atintiti acum asupra planetei Pamant.
Cele sase rase parentale, care v-au ajutat sa formati aceste corpuri fizice, pe care le aveti acum, s-au reintors sa va ajute. Partea interesanta este ca se intrec intre ele, care sa va ajute mai mult.
Dar toate se afla aici, pentru ca sa lucreze cu voi, deoarece nu mai sunteti limitati de aceleasi 500 de tipare umane, pe care le-ati avut la inceput.
Nu mai sunteti limitati la ele, ceea ce reprezinta o parte din motivul pentru care corpurile voastre fizice se schimba si corpurile voastre emotionale cresc.

Stie cineva, cu adevarat, cat este ceasul?

Dorim sa va spunem ca Pamantul si-a schimbat relatia cu timpul. Si relatia voastra cu timpul se va schimba, iar ceea ce nu stiti despre asta acum, este ca voi detineti controlul asupra tuturor schimbarilor. Daca nu preluati controlul sub nicio forma, raspunsul din oficiu este ca timpul se va scurta. Timpul are oricum tendinta naturala de a se scurta.

Este in natura umana pentru ca totul e relativ. Daca ar fi sa va intoarceti in timp, in perioada in care aveati doar o zi, acea zi reprezenta atunci, in proportie de 100%, durata vietii voastre. Daca va raportati la perioada cand aveati un an, acea zi reprezinta numai un procent foarte mic din viata voastra, asa ca timpul are tendinta sa se scurteze, pe masura ce imbatranitti. Acum va spunem ca pana si ceasurile atomice pot sa observe diferenta. S-au petrecut mari schimbari, ca urmare a miscarii din Chile.
Numarul 1: Pamantul si-a schimbat axa, nu mai are aceeasi axa ca inainte. Axa s-a miscat deja si oamenii de stiinta se agita frenetic sa determine cat de mult si cum putem sa masuram, cu precizie, aceasta deplasare, deoarece au observat o diferenta majora. Acest lucru a fost constatat pretutindeni in lume, pentru ca anterior soarele va intra pe fereastra la o anumita ora din zi si acum urmeaza un alt program. Aceste perioade s-au schimbat in intreaga lume. Oamenii vostri de stiinta cauta raspunsuri pentru a descrie ceea ce s-a intamplat – dar lasati-ne sa va explicam noi, pe scurt, pentru a putea intelege despre ce este vorba.

V-am spus ca partea topita a Pamantului s-a marit in interiorul planetei si ca aceasta parte a fost intr-o continua crestere, in ultimele cateva sute de ani – cu precadere in ultimii 60 de ani. Avand in vedere aceasta crestere, Pamantul nu mai este asa de solid cum stiati.
Cutremurele din Chile si cutremurele din jurul Cercului de Foc, inclusiv cel din Haiti, au determinat o miscare a planetei, nu numai a axei acesteia. Practic, aceasta s-a alungit putin, ca si cum ar fi fost putin strivita la mijloc si, prin urmare, s-a lungit. Repetam, acesta este un punct asupra caruia savantii vostri nu se inteleg, dar va spunem ca acest proces care a determinat alungirea planetei a facut ca ea sa se subtieze la mijloc. Acest lucru inseamna ca se roteste mai repede – ceea ce va schimba relatia cu timpul, chiar in timp ce vorbim.

Va incurajam sa va jucati cu acest concept pe care voi il numiti timp. Intoarceti-va la cateva notiuni de baza, pentru ca voi toti ati invatat cum sa controlati timpul si cum sa il proiectati in viitor. Stiti ca timpul face foarte mult parte din sistemele voastre de credinta. Voi credeti ca timpul este foarte precis si ca trebuie sa traiti, tinand cont de acest lucru. Ceasurile atomice nu vor mai functiona pentru prea multa vreme, pentru ca vor avea nevoie sa fie reglate foarte serios, pentru ceea ce urmeaza sa se intample pe Pamant si pentru schimbarile care vor avea loc. Primiti aceste schimbari. Nu va temeti de ele, pentru ca reactia voastra la schimbari este cea de care are nevoie Pamantul, pentru a se stabiliza. Reactia voastra reprezinta stabilitatea pe care o oferiti, ca Lucratori intru Lumina, nu numai Pamantului, ci si celorlalti oameni din jurul vostru.

O noua „schimbare de directie”

Aceste schimbari – si cele care vor urma – ar putea da nastere, in multe locuri, la frica. Voi sunteti cei care mentin aceasta energie, cei care pot ajuta ca totul sa aiba o evolutie pozitiva.
Sa va mai spunem si asta... pentru ca planeta si-a modificat axa, a aparut un balans. A existat mereu o usoara clatinare in rotatia Pamantului. Nu e niciun secret si e un lucru care a fost cunoscut dintotdeauna, dar acum, datorita faptului ca s-a schimbat nivelul balansului, pot aparea situatii despre care vrem sa vorbim.
Dupa cum am spus inainte, aveti aceste perioade de suisuri si coborasuri, prin care veti trece cu totii.
Numai ca acum, acest lucru a devenit mult mai puternic decat am crezut vreodata ca e posibil.
Unele dintre urmarile fizice ale acestui „tremur” nou vor fi traite sub forma de emotii. Cateodata va fi inaltator, veti simti bucurie si incantare, alteori s-ar putea sa va simtiti atat de deprimati, incat sa nu aveti chef nici sa va dati jos din pat.

Acestea reprezinta, pur si simplu, cicluri normale, datorate faptului ca voi sunteti o parte din Pamant si Pamantul este o parte din voi. Pe masura ce planeta trece prin aceste schimbari, ele se reflecta si sunt copiate in corpul vostru. Aceasta face parte din modul in care puteti ajuta la ancorarea acestei schimbari si la centrarea energiei sale. Stiti ca ea v-a afectat si gasiti modalitati in care sa va afecteze in mod pozitiv.

Calarind valul


Exista acum puncte pe aceasta planeta din care sa va puteti lansa. Acest aspect a mai fost studiat inainte, prin intermediul astronomiei si al astrologiei, care v-au ajutat sa gasiti momentul potrivit in care sa incepeti o noua afacere sau un nou proiect. Veti cunoaste intotdeauna rotatia soarelui in jurul diferitelor planete, alinierea acestora si modul in care aceste aspecte va ajuta sau nu.
Acum, pe langa acestea, exista un val intreg de energie care va aluneca pe sub picioare si si se transforma, astfel incat miscarea este continua pe toata lungimea valului. Este ca si cum vi s-ar misca covorul de sub picioare, pe coama unui val, dand nastere la suisuri si coborasuri, oferindu-va puncte in care sa va puteti lansa foarte eficient, dar si puncte in care sa puteti fi luati de val si inghititi.
Odata ce sunteti constienti de aceste puncte de maxim si de minim, puteti intelege modul in care puteti folosi acest val, la momentul potrivit, pentru a va fi cel mai util. Va cerem sa fiti foarte constienti de ceea ce simtiti, de originea trairilor si de modul in care le manifestati in exterior, cat si de modul in care ii afecteaza pe cei din jurul vostru.
Toate acestea va vor indica daca faceti sau nu ceea ce trebuie. Pozitionati- va astfel incat sa nu fiti invaluiti in covor, atunci cand va veni valul cel mare si, in loc sa fiti coplesiti si sa fie nevoie sa va protejati de val, sa va aflati in punctul in care va poate servi drept rampa de lansare. Din acest motiv va aflati aici.

Voi toti sunteti cei care au adus secretele de Acasa – din Lemuria si Atlantida – cu speranta ca omenirea va atinge, la un moment dat, nivelul la care sa va puteti intoarce si sa o faceti din nou.
Sunteti aici. Ati reusit. Fiecare dintre voi are chiar acum ocazia de a pasi in aceasta energie noua si de a se pozitiona pe rampa de lansare. Va vom spune, dragilor, ca este nevoie de un curaj extraordinar sa faceti asta, pentru ca puteti vedea energia in miscare. Unii dintre voi ar vrea sa incerce marea cu degetul, dar nu sunt prea siguri daca sa se arunce cu totul in valtoare. In acest caz, vom veni si va vom impinge.
E timpul. Fiecare dintre voi a venit cu programul clar stabilit sa se afle aici acum – pentru ca acesta este momentul marii schimbari. Acum se petrece totul. Este momentul in care veti descoperi lucruri care se schimba in fiecare loc, lucruri despre care ati vorbit vreme de secole, pe aceasta planeta. Va veti afla intr-o pozitie in care sa va puteti inscrie pe aceasta traiectorie.
Acest lucru se va intampla in mod individual, cu fiecare dintre voi, pentru ca daca veti incerca sa va incadrati in standardele normale, pe care le-ati folosit pana acum in evolutia voastra, veti descoperi ca acestea nu mai functioneaza la fel. Cu alte cuvinte, nu puteti numara liniile vibrationale ale evolutiei voastre, asa cum ati facut-o pana acum. In aceste vremuri, va rugam sa fiti blanzi si intelegatori unul cu celalalt, pentru ca spiritele se pot aprinde cu usurinta.

Noua perspectiva asupra Pamantului Aspectele economice ale Pamantului

Dorim sa va vorbim si despre aspectele economiei pe planeta Pamant.
Aveti stabilite multe sisteme care v-au permis sa faceti schimb de energie si de bani. Aveti un sistem numit piata bursiera. Suntem atat de fascinati de asta, pentru ca este cu adevarat interesant felul in care ati construit un intreg sistem bazat pe intuitia intuitiei intuitiei.
Nici macar n-am visat vreodata asa ceva. A fost nevoie de oameni, pentru ca sa inventeze acest intreg proces. Din aceasta cauza, aveti o intuitie a intuitiei care reprezinta, de fapt, fundamentul pe care este construita economia voastra. Ati trecut printr-o unda – o unda propagata asemenea cercurilor produse cand aruncati o piatra intr-un lac, dragilor, si acest lucru a afectat intreaga planeta.
Ati avut un eveniment economic pe planeta Pamant – si el a reprezentat, de fapt, trecerea unor astfel de unde concentrice. Va spunem ca vor mai urma si altele. De fapt, o unda puternica este chiar foarte aproape. Nu va putem spune cand va avea loc, pentru ca voi detineti intuitia momentului in care ea se va petrece.
Va mai spunem si ca nu este nevoie ca ea sa fie negativa, pentru ca poate la fel de bine sa fie un eveniment pozitiv. Totul depinde in intregime de voi, dar va spunem că schimbarile sunt iminente in acest domeniu.

Acest val care scos aerul din balon (cadere economica) va adus si anumite oportunitati. Dintr-o data balonul s-a dezumflat aproape de tot. Acum intuiti o revenire economica. O vedeti, pentru ca o intuiti. Asa functioneaza sistemul vostru – pentru ca voi vreti sa o intuiti. Lucrurile se intampla exact asa, dar cu toate acestea, elementele fundamentale care ar fi putut sa se schimbe cu ocazia acestei explozii, de fapt nu s-au schimbat. Din aceasta cauza, veti mai avea inca de intampinat dificultati in acest domeniu, pana cand veti putea vedea schimbari fundamentale, in modul in care faceti afaceri pe Pamant.

Vrem sa abordam si zona pe care Pastratorul prefera sa o evite – si anume, politica. Vom vorbi putin despre politica.
Vedeti ca se intampla un lucru foarte interesant. Se intampla pretutindeni in lume, dar poate fi vazut foarte clar si in SUA. Acest lucru s-a petrecut odata cu acest impuls puternic spre polaritate. Pe masura ce noul camp al trialitatii incepe sa isi faca aparitia, aveti trei pozitii din care sa vedeti lucrurile – si nu doua. Aveti o noua perceptie asupra tuturor lucrurilor. Cu toate acestea, va este dificil sa asimilati aceasta noua perceptie, sa aveti incredere in ea, sa intelegeti ce inseamna si cum functioneaza ea. Va spunem ca multi dintre voi veti trece printr- o perioada in care propriile intuitii, idei si relatii se vor schimba – si ca acest lucru se aplica si la nivel economic in intreaga lume.

Un lucru pe care l-ati invatat cu totii din acest impas economic este ca tot ce inseamna economia este in unitate pe tot globul.
Acest lucru este incredibil de frumos, iubitilor, pentru ca inseamna de fapt ca nu mai aveti nevoie de un razboi mondial.
Pe cine ati bombarda? Pe voi insiva?

Este perfect, pentru ca acest amestec global unitar este cel care va schimba totul.

Exista multi oficiali la nivel inalt, care doresc ca acest lucru sa se intample, dar schimbarile pe planeta Pamant se petrec total si foarte repede. Si asta include nu numai schimbarile planetei, ci si schimbarile din voi, oamenii, care se petrec si ele foarte rapid.
Din aceasta cauza, sistemele economice care v-au sustinut vor trece si ele printr-o alta schimbare de acest gen. Oricum, daca sunteti constienti de ea, puteti sa va plasati in cel mai inalt punct din care sa puteti crea ceva pozitiv, in locul a ceva negativ.
Vor exista dificultati in sistemele voastre pe Pamant. Cum le veti putea rezolva? Cum le puteti schimba?
Va putem spune cum se vedea de aici, atunci cand aceste sisteme functionau, atunci cand aveati societati cu putere asumata si cand acest lucru reprezenta esenta societatii. Nu era vorba despre: „Cum facem bani? Cum sa ne intretinem? Cum sa traim mai bine?”
Era vorba despre: „Cum sa dam putere oamenilor din jurul nostru?”
Acesta era elementul cheie pe vremurile Lemuriei
. Totul se intampla atat de clar, incat nu era nevoie de legi, aveati numai obiceiuri.
Era incredibil de frumos – si acele zile se intorc.

Sufletul afacerilor in Noua Energie

Aveti o problema cu modul in care ati definit, pana acum, afacerile, asa ca va vom vorbi in primul rand de aceasta incercare, pentru ca fiecare persoana care alcatuieste unul dintre aceste colective, pe care voi le numiti afaceri, are un suflet. Nu are nicio importanta daca o companie este alcatuita din unul sau cinci sute de oameni, pentru ca respectiva companie are un suflet, deoarece are o energie care actioneaza individual.
In momentul in care identificati acest spatiu in lume, puteti schimba intreaga perspectiva a companiei, de sus si pana jos.
Ceea ce incercam sa va spunem este ca acele companii care functioneaza avand ca singur scop obtinerea banilor nu vor mai putea face asta, pentru ca veti descoperi ca acest scop este o carcasa goala. Nu exista suflet.
In viitor, veti trai vremuri in care, pentru ca guvernele sa poata da o autorizatie de incepere a unei afaceri, va fi nevoie ca respectiva companie sa aiba o constienta si sa isi desfasoare activitatea in cel mai bun interes al omenirii, chiar daca acesta contravine obtinerii de profit.

Companiile vor purta aceeasi raspundere pe care fiecare dintre noi o are, atunci cand merge pe strada si printre oameni. Acest lucru nu s-a intamplat pana acum, pe planeta Pamant. Acum a venit timpul sa vedeti ce puteti face la nivel individual, oriunde ati lucra, orice fel de companie ati avea, sau in orice fel de structuri ati fi angrenati – fie ca e vorba de guvern sau de religie. Toate reprezinta colective de oameni care vor trebui sa evolueze foarte repede.

Crescand in afara polaritatii

Este un moment in care puteti face ca multe dintre aceste schimbari sa aiba rezultate pozitive, in loc sa traiti ciclurile fricii si provocarii.
Cand ati avut alegeri in SUA, iubitilor, nu v-ati putut decide cine sa fie presedinte. Cand aparea un vot intr-o parte, cand in cealalta. Ele au declansat o extindere in polaritate, de parca v-ati fi agat cu tot dinandinsul de ea. Ati inceput sa va miscati intr-un camp al trialitatii si, cu toate acestea, va agatati de vechea zona familiara. Va tineati atat de strans agatati de ea, incat toata lumea a ras de alegerile voastre si de tot ce se intampla acolo. A contat cine a castigat? Nu prea, pentru ca realitatea acestei alegeri a scos la iveala dualitatea si dificultatile ei. In Statele Unite nu ati reusit sa evoluati dincolo de acest stadiu, dar a venit vremea sa o faceti – si sa o faceti repede.
Dragilor, in special cei din SUA, aveti un interval de timp foarte scurt in care sa va ocupati de acest aspect si sa rezolvati ceva.
Ne rugam ca ai vostri conducatori sa auda ceva din acest mesaj, pentru ca v-ati dus atat de departe in zona polaritatii, incat ati uitat unde este zona de mijloc.
Este foarte important sa va intoarceti in punctul in care nu exista bine si rau.
Este timpul sa incepeti sa intelegeti in ce fel sunteti asemanatori vecinilor vostri, in loc sa gasiti motive de separe.
Este timpul sa incepeti sa va ganditi cum sa dati puterea oamenilor, in loc sa va pierdeti energia, incercand sa ii conduceti. Amintiti-va ca aveti cateva dintre cele mai mari spirite pe Pamant si ele de abia asteapta sa se apuce de treaba si sa imprastie Lumina pe aceasta planeta. Daca veti crea un spatiu in care acest lucru sa se intample, veti vedea schimbari majore petrecandu-se pe intregul Pamant. Se intampla acum. Se intampla in multe culturi – in tacere, in majoritatea cazurilor. Faceti-va vocile auzite.

Cum abordeaza fiecare dintre voi aceasta situatie? Spuneti: „Ce pot face? Nu sunt conducatorul unei natiuni. Nu sunt politician.”
Dragilor, fiecare dintre voi are o pozitie foarte puternica in campul polaritatii. Fiecare dintre voi crede ca anumite lucruri sunt bune si altele rele. Este atat de interesant sa urmarim stirile voastre acum, pentru ca batalia a durat atat de mult timp, incat nimeni nu isi mai aduce aminte care a fost conflictul de la care s-a pornit. A fost creata, in mod intentionat, atata frica pentru a distorsiona toate informatiile de pe planeta, incat acum sunteti in pericol sa pierdeti contactul cu realitatea, pentru ca aveti tendinta sa credeti si sa va bazati pe frica.
Destul! Puteti vedea ce se intampla. Nu mai exista secrete pe planeta Pamant. Aveti incredere in inima voastra.
Nu va lasati sa fiti invaluiti de frica, pentru ca nu va mai permiteti acest lux. A venit timpul sa fiti seriosi in legatura cu ceea ce doriti sa faceti pe aceasta planeta.
Este timpul sa stiti ca aveti puterea de a va crea realitatea.
Nu conteaza unde va aflati pe aceasta unda care strabate Pamantul, ce se intampla cu relatiile voastre, cu serviciul, cu viata de acasa, cu viata de la munca.
Aveti ocazia sa urcati in varf – si chiar sa faceti ceea ce ati venit sa faceti aici. Va sprijinim 1000 % pentru ca treaba noastra nu este sa fim aici si sa va spunem incontro sa o apucati.
Treaba noastra este sa va ajutam sa va reamintiti cine sunteti in realitate, pentru ca ati venit aici cu un scop foarte precis.
Va iubim mai mult decat va puteti da seama.

Nu este usor sa va dati jos aripile si sa pretindeti ca sunteti oameni.
Va loviti de atatea obstacole si va iubim atat de mult pentru asta, pe
ntru ca aceasta lucrare nu poate fi infaptuita altfel decat o veti face voi.

Va lasam cu trei lucruri pe care sa vi le reamintiti.
Purtati-va cu cel mai mare respect unul fata de celalalt.
Aveti grija unul de celalalt si acordati-va unul altuia putere, ori de cate ori puteti.
Jucati-va frumos impreuna


Espavo. Grupul
 
Innovation Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryDirector web luxdesign28.ro>ClickLink.ro