duminică, 2 februarie 2020

02 02 2020 puterea cifrelor



"Există la anumite intervale de timp aşa numite potriviri de cifre, cum a fost de exemplu data de 20.02.2002, când regretatul scriitor şi cercetător al fenomenelor paranormale, Ion Ţugui, a trecut în alte dimensiuni în urma unei situaţii foarte bizare. Evident că în ziua aceea probabil au mai murit oameni, dar ceea ce vreau să subliniez este că acea dată a fost ceea ce se numeşte palindrom.
Definţia acestuia este următoarea: „un şir de caractere (de obicei cuvinte, fraze sau numere) care citit de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga rămâne neschimbat.” Un fost exemplu în acest sens a fost data de 09.10.2019 care citit şi invers are aceeaşi înşiruire ca ordine a cifrelor. Aici au fost implicate cifrele 0, 1, 2 şi 9, însă în cazul datei de 02.02.2020 avem doar 0 şi 2. Şi se pare că într-un palindrom, cu cât sunt mai puţine cifre, cu atât energia acestuia este mai intensă, iar efectele sunt pe măsură.        
Care este semnificaţia lingvistică a termenului de palindrom?
El provine din limba greacă, unde „palin” în greacă înseamnă „din nou”, iar „dromos” înseamnă „drum”. Deci un palindrom atunci când vine reprezintă o schimbare de direcţie, de vibraţie, de stare, de atitudine, şi cred că de fapt se schimbă totul. Şi dacă ne referim la următorul palindrom care va fi în data de 02.02.2020, avem multe de spus. În primul rând este o înşiruire oglindită perfect în ea însăşi, ceea ce duce la ideea că această zi de 2 februarie 2020, mai ales că este şi an bisect, va fi un pasaj energo-vibraţional-informaţional extrem de important.
Analizând asemenea conjuncturi astrologice şi numerologice, am observat un amănunt foarte important, care trebuie luat în considerare indiferent ce ar spune unii sau alţii. Şi mă refer aici la acele tipuri de palindrom alcătuite din aceleaşi perechi de cifre. Cum a fost în 20.02.2002 şi cum este acum în februarie ce vine – 02.02.2020. Astrologic vorbind, şi în februarie 2002 şi în februarie 2020 Luna Neagră – exponentul astral al fatidicului – se afla în cuadratură cu Axa Nodurilor Lunare. Cine vrea poate să verifice să se convingă. Desigur că unii vor spune că sunt şi alte momente când Luna Neagră face cuadraturi cu Nodurile Lunare. Da, dar de data asta în cazurile menţionate este vorba de suprapunerea cu un palindrom. Ceea ce amplifică efectele fatidice. Adică, oricât vrei să scapi de ceva, să te fereşti, să te eschivezi, nu ai cum!
În data de 02.02.2020 Luna Neagră se va afla la aproape 1 grad în Berbec, în timp ce Axa Nodurilor Lunare este poziţionată la gradele 6 în Rac şi Capricorn. Şi cum data de 2 februarie 2020 este într-o duminică, rezultă că efectul unei asemenea configuraţii de palindrom se va face simţit chiar din data de 3 februarie, cu consecinţe în plan familial şi socio-profesional. Cum anul 2020 este unul cu vibraţie 4, data de 02.02.2020 vine cu vibraţie dublă de 8, ceea ce ne obligă pe toţi şi la o alegere inevitabilă în privinţa drumului pe care fiecare dintre noi îl urmăm, dar şi la o rupturi definitive din multe perspective, dintre care cea karmică este prima.
Ce trebuie să înţelegem din toate astea?
02.02.2020 este momentul cosmic astral în care se vor declanşa ireversibil rupturi – de relaţii de tot felul, de trecut, de karme vechi, de tot ceea ce ne ţinea pe loc până în acel moment. Se vor înregistra foarte, foarte multe divorţuri, posibil chiar şi avorturi, multe familii unde este karmă dezechilibrată se vor destrăma într-un ritm accelerat, vor fi multe schimbări de locuri de muncă, dar şi schimbări în schemele instituţiilor statului, peste tot în lume. De asemenea pentru că este implicat semnul Capriconului – zodia prin care ies sufletele de pe Pământ – cu Nodul Sud pe el, foarte multă lume va intra – dintre cei care până la acest moment n-au lucrat pentru propria evoluţie – într-un proces de autodistrugere accelerat. Mulţi, foarte mulţi tineri vor muri, dar şi persoane trecute de 50 de ani. Şi nu pentru că o spun eu, se va vedea peste tot la ştiri aşa ceva. Este vremea Culesului Karmic, căci acest palindrom perfect este rodul a ceea ce au semănat oamenii din 2002 şi până acum. Între două palindroame perfecte se fac simţite efectele semănatului, şi când trecem printr-un asemenea fenomen subtil vibraţional, parcurgem Culesul.
Dintr-o altă perspectivă, dacă până acum s-a făcut trierea oilor de capre, fiecare grupă aflându-se acum într-o parte şi în cealaltă, din 02.02.2020 de Sus Cineva va spune: „Voi mergeţi într-acolo, voi mergeţi în cealaltă direcţie”. Cu alte cuvinte palindromul acesta perfect din 02.02.2020 aduce un salt în evoluţia omenirii, precum şi un moment de la care cei spirituali vor începe să se desprindă prin propria voinţă, decizie şi alegere de tot ceea ce era vechi în viaţa lor, păstrând tot ce au acumulat bun până acum. Cei care nu sunt spirituali şi nu au făcut mai nimic pentru evoluţia lor, vor fi trecuţi de către destin prin întunecoasele coridoare ale decăderii sub multe aspecte, de la latura morală până la boală şi dispariţia chiar din planul fizic prin multe modalităţi: boală, accidente grave, etc.
Culmea e că astrologic vorbind şi Soarele, şi Luna se află şi ele în cuadratură reciprocă în ziua de 02.02.2020, ceea ce sporeşte gradul de risc al unei asemenea zile din toate punctele de vedere. Dincolo de veşti prin care putem auzi despre dispariţia bruscă în lumea de dincolo a unor importante personalităţi naţionale şi internaţionale, ziua de 02.02.2020 este răscrucea de unde nu ne vom mai întoarce niciodată la ceea ce a fost până acum."
revistacosmos.com

Niciun comentariu:

 
Innovation Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryDirector web luxdesign28.ro>ClickLink.ro